De ce unele conversații decurg fără probleme, iar altele duc mereu la tensiuni?
Fie că ești în mijlocul unei întâlniri de echipă sau în discuții acasă, uneori pare imposibil să fii pe aceeași lungime de undă cu ceilalți. Această deconectare poate genera frustrări, atât pe plan personal, cât și profesional.
În viața de zi cu zi, ne lovim frecvent de neînțelegeri care ne fac să ne simțim blocați
Îmi aduc aminte de o zi în care m-am trezit dimineața, grăbindu-mă să pregătesc copiii pentru școală, în timp ce mintea mea era deja la întâlnirea importantă de la birou.
În acea întâlnire, mi-am prezentat ideile clar și concis — cel puțin așa am crezut. Dar reacțiile colegilor au fost fie distante, fie defensive. M-am simțit ca și cum nu eram pe aceeași lungime de undă cu nimeni. După ce întâlnirea s-a încheiat fără rezultatele dorite, am revenit acasă, dar tensiunea acumulată la birou mi-a afectat interacțiunile cu cei dragi.
Mă simțeam prinsă într-un cerc vicios: la muncă, voiam să fiu un lider puternic și inspirat; acasă, voiam să fiu prezentă și conectată cu familia mea. Și totuși, nu reușeam să mă fac înțeleasă și simțeam că lucrurile îmi scapă de sub control.
Apoi am descoperit PCM și am început să înțeleg. PCM m-a învățat că nu este suficient să comunici bine — trebuie să comunici potrivit fiecărei persoane din jurul tău.
Când am început să aplic principiile PCM, am descoperit că am puterea de a înțelege mai bine nevoile și stilurile celor cu care interacționez, fie că era vorba de colegii mei sau de familia mea.
Un limbaj comun pentru oameni construiți diferit
Fiecare persoană se naște cu unul dintre cele 6 profiluri de personalitate unice, care determină preferințele de comunicare și comportamentele. Cercetările arată că comunicarea eficientă are loc doar atunci când adaptăm mesajele la stilul celuilalt. În caz contrar, rezultatul comun este neînțelegerea și relațiile tensionate.
PCM te învață un set complet de abilități de comunicare adaptivă, care îți permit să construiești conexiuni autentice cu aproape oricine, chiar și cu persoane dificile, care văd lumea foarte diferit de tine. Rezultatul este un leadership mai eficient și o creștere a influenței în viața personală și profesională.
Modelul PCM are peste 40 de ani de cercetare și a fost creat de dr. Taibi Kahler, un psiholog de renume internațional. PCM a fost folosit de BMW, Pixar și NASA pentru selecția astronauților între 1978 și 1996 și a jucat un rol important în consilierea lui Bill și Hillary Clinton, fiind aplicat în campaniile prezidențiale și la Casa Albă.
Ce vei obține dacă participi la Process Communication Model
Vei descoperi structura personalității tale
La sfârșitul primei zile de curs vei primi un profil detaliat al personalității tale. Acesta îți va oferi o perspectivă asupra modului în care comunici și reacționezi în diverse situații.
Vei învăța despre cele 6 tipuri de personalitate
Vei înțelege cum să recunoști aceste tipuri în ceilalți și cum să adaptezi comunicarea pentru a avea interacțiuni mai eficiente.
Vei gestiona conflictele cu ușurință
În loc să te simți copleșit de tensiuni sau certuri, vei ști cum să gestionezi orice situație cu calm și claritate.
Vei îmbunătăți abilitățile de comunicare
Vei afla cum să folosești energia potrivită în discuții — de la tonul vocii la gestică — astfel încât mesajul tău să fie înțeles corect.
Vei crea un mediu de lucru sau familial productiv
Cu noile tale abilități de comunicare, vei putea să motivezi echipa sau familia să colaboreze mai eficient.
Vei dezvolta relații autentice și de încredere
Vei înțelege mai bine cum să construiești conexiuni profunde, bazate pe respect și empatie — atât în viața personală, cât și în mediul profesional.
Process Communication Model e potrivit pentru tine dacă...
Ce include Core Topics Process Communication Model
16 ore, în 2 zile consecutive — organizate în 4 sesiuni tematice.
Introducerea și arhitectura personalității
Ce este Process Communication Model, aplicabilitățile sale în viața personală și profesională.
Explicarea modului în care oamenii își reprezintă realitatea prin cele 6 sisteme perceptuale descoperite de dr. Taibi Kahler (gânduri, opinii, emoții, acțiuni, reacții, reflecții).
Înțelegerea celor 6 tipuri de personalitate care alcătuiesc structura fiecărei persoane.
Stiluri de management și moduri de comunicare
Prezentarea celor 4 stiluri de management și cum interacționează cu fiecare tip de personalitate.
Analizarea celor 4 energii (cuvinte, ton, gestică, mimică, postură) folosite în comunicare și corelarea acestora cu tipurile de personalitate.
Nevoi psihologice și preferințe ale mediului de interacțiune
Descoperirea mediilor preferate pentru productivitate și cele care creează disconfort pentru fiecare tip de personalitate.
Înțelegerea celor 8 nevoi psihologice fundamentale și fazarea — cum evoluează comportamentele și nevoile în timp.
Managementul stresului și strategii de intervenție
Înțelegerea celor 3 faze de stres specifice fiecărui tip de personalitate și cum acestea influențează comportamentul.
Descoperirea celor mai eficiente metode de gestionare a conflictelor bazate pe tipul de personalitate și secvențele de stres.
Cele două zile au fost intense, dar altfel decât mă așteptam — nu teorie, ci exerciții cu oameni reali din viața mea. Profilul primit la final mi-a explicat, în sfârșit, de ce mă epuizez în anumite discuții și ce pot face diferit.
Care e investiția ta?
Doar o fracțiune din valoarea pe care o vei primi pe termen lung.
Discuție de clarificare
Process Communication Model
Core Topics, în oricare dintre edițiile disponibile.
-25% discount
La PCM Advanced, Leadership, Sales sau Teams, pentru absolvenții Core Topics.
Pentru a rezerva locul e necesară achitarea unui avans de minim 130 € (contravaloarea profilului personal PCM), diferența achitându-se cu minim 1 săptămână înainte de începerea cursului.
Profile Debrief
60 de minute 1:1 în care facem debriefing la profilul tău personal.
Ce include un profil PCM? →Memo PCM
O schemă a modelului, ca să-l ai la îndemână și să-l folosești ușor pe viitor.
Alege ediția care ți se potrivește
Interval orar: 9:00–18:00, 2 zile consecutive · toate edițiile se desfășoară 100% online.
Nicio problemă! Înscrie-te pe lista de așteptare și vei afla printre primii despre următoarele ediții, cu preț early bird.
Process Communication Model Trainer & Coach
Mult timp mi-a fost greu să mă fac auzită și înțeleasă, fără teama că cineva se va supăra. În loc să spun clar ce gândesc sau ce am nevoie, mă temeam de reacții, de conflicte, de posibile neînțelegeri. Dar în rolurile mele de leadership, unde am lucrat cu peste 1000 de persoane — oameni diferiți, cu stiluri de comunicare variate —, a devenit esențial să gestionez răspunsuri defensive, nemulțumiri și, în același timp, să îi inspir, să îi motivez și să îi ajut să se implice.
Descoperirea Process Communication Model® (PCM) a fost acel lucru care mi-a transformat nu doar interacțiunile profesionale, ci și pe cele personale. Mi-a permis să înțeleg mai bine oamenii, să anticipez blocajele în comunicare și să transform discuțiile dificile în conversații productive.
Calitatea vieții este profund legată de calitatea relațiilor noastre — fie că vorbim despre cele profesionale, familiale sau de prietenie. Când comunicăm eficient, ne înțelegem mai bine pe noi și pe ceilalți, evităm conflictele inutile și construim conexiuni autentice.
Ce urmează după Core Topics
Lucrezi în vânzări? PCM Sales e modulul dedicat echipelor comerciale.
Nu știi exact dacă PCM e ceea ce ai nevoie acum?
De acolo începem. O discuție de clarificare e suficientă ca să înțeleg situația ta și să-ți spun concret dacă și cum te poate ajuta cursul.